vineri, 15 ianuarie 2010

TEATRUL DIN ORAVITA




TEATRUL VECHI „MIHAI EMINESCU” ORAVIŢA
Inaugurat: 10 octombrie 1817 /după unele surse, în prezenţa familiei imperiale vieneze, Francisc I (II) şi Carolina Augusta/
Arhitect: Ion Niuni (Niuny) din Oraviţa, absolvent al Academiei din Viena
Imobilul - baroc vienez /baroc târziu, (corp compact, pe două nivele, 33 m lungime, 15 lăţime, ziduri masive, de 70-90cm grosime) nu a suferit modificări de la data construcţiei; sala mare – organizare spaţiu şi decoraţiuni realizate după Burghteater Viena – care, în timp, a cunoscut modificări de fond, ca să fie dezafectat în anii ’20 ai secolului trecut /Ieronymus Platzger, Viena – copiază elementele teatrului vienez (casetare spaţii ornamentale, butaforie plafon, paramente balcoane, coloane de sprijin la galerii ş.a.), pictorul Francisc Knée (Oraviţa) realizând aplicarea lor Teatrul orăviţean/
„(…) toţi cei ce vor să ştie, să cunoască farmecul de odinioară al Teatrului din Viena, îi pot regăsi istoria la Oraviţa, vizitând Teatrul Vechi Mihai Eminescu (…) Aşadar, clădire orăviţeană este un decalc, un gegenabdruck iar Burgtheater-ul din Viena, astăzi dispărut, un modellenwurf pentru edificiul din România (…)” – Ionel Bota, Istoria…

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu